Cele trei feţe ale cărţii poştale

Cărţile poştale se împart în trei mari categorii: cărţi poştale noi, cărţi poştale vechi şi cărţi poştale noi care le reproduc pe cele vechi. Cele dintâi sunt în circulaţie curentă şi au ca scop transmiterea de mesaje însoţite de imagini cu locurile pe unde se află expeditorul. Cea de-a doua categorie face parte dintr-un domeniu mai larg, al colecţiilor şi colecţionarilor. Există şi o structură constituită în acest sens - Cartoclubul Român -, înfiinţată în 1997 şi afiliată, în acelaşi an, la Federaţia Filatelică Română. Preşedintele Cartoclubului este Şerban Drăguşanu (unul dintre membrii grupului „Vouă”).

Prima carte poştală din lume

Primele cărţi poştale cu destinaţie expresă de comunicare erau neilustrate. Motivul pentru care se practica acest tip de corespondenţă deschisă era legat strict de bani: taxele poştale erau la jumătate faţă de scrisorile în plic. Prima carte poştală din lume a fost emisă de serviciul poştal austriac, la 1 octombrie 1869. Era din hârtie de culoare gălbuie şi avea mărimea de 123 x 83 mm. Preţul noului suport epistolar era de doi creiţari (o jumătate din preţul necesar expedierii unei scrisori) şi avea pe el inscripţia „Correspondenz - Karte”. Succesul noului gen de corespondenţă a fost imediat, fiind vândute peste 9 milioane de exemplare în primul an.

 

Macedonski - primul autor român de carte poştală

Istoria cărţii poştale în România începe cu „Legea asupra cărţilor de poştă”, aprobată prin Decretul nr. 789 din 31 martie 1873 (acelaşi an în care s-au emis primele cărţi poştale în SUA, Franţa, Germania, Spania şi Serbia). În primele cinci luni s-au vândut 41.500 de exemplare.
Prima carte poştală ilustrată a fost de producţie manufacturieră (necirculată), fiind concepută şi realizată „manu propria” de poetul Al. Macedonski, în anul 1888. Câţiva ani mai târziu, la 29 august 1894, a fost emisă prima carte poştală românească, oficială, producţie de serie. Ea fost pusă în vânzare odată cu inaugurarea, la Bucureşti, a Expozi-ţiei Cooperatorilor Români, prilej cu care a avut loc şi prima expoziţie filatelică oficială. A fost tipărită pe trei variante de carton (roşu, galben şi albastru), în ediţie limitată, şi a avut un caracter ocazional, după cum reiese din textul însoţitor: „Bucureşti 1894. Amintire de la Expoziţia Cooperatorilor“. De altfel, imaginea reprezenta chiar pavilionul expoziţiei din Cişmigiu. În anul 1895, librăria lui Carol Muller din Bucureşti pune în vânzare cărţi poştale ilustrate „Souvenir de Bucarest” şi „Souvenir de Sinaia”, cu 2 lei bucata, considerate de specialiştii români ca fiind primul set de cărţi poştale ilustrate litografiate din Bucureşti. De remarcat că preţul era destul de piperat (2 lei/ aur însemna cam 26 de dolari), în comparaţie cu cel al unei cărţi poştale neilustrate, aceasta costând 10 bani cu tot cu timbru poştal. Cărţile poştale ilustrate erau, aşadar, un fel de produse „de fiţe”.
Revenind la cartea poştală ilustrată din 1894, aceasta este cea mai scumpă carte poştală românească. Ultimul set de trei (roşu, galben şi albastru) a fost achiziţionat în urmă cu vreo zece ani de Romeo Alexandrescu din Bucureşti, recunoscut unanim drept cel mai „tare” cartofil român. Preţul la care le-a luat a fost echivalentul a 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că acum ar avea un preţ de piaţă de vreo 10.000 de euro.

 

Brăila 1899

Cine face preţul?

Preţurile la care se comercializează cărţile poştale de colecţie variază, în principiu, în funcţie de anul editării şi numărul de exemplare puse în circulaţie la vremea respectivă. Astfel, întâlnim cărţi poştale din anii ’50-’60 scoase la vânzare cu 4-5 lei, editări interbelice cu preţuri variind între 40 şi 100 de lei, dar şi unele, fie din aceeaşi perioadă, fie chiar mai vechi, al căror preţ pare nefiresc de mare sau de mic. O vedere din Moreni, de pildă, datată 1922, costă 120 de lei, iar o carte poştală cu o imagine din războiul româno-bulgar (trecerea Dunării la Zimnicea, de către trupele române) - doar 45 de lei. Tot de mirare e şi preţul unei vederi din 1912 reprezentând poarta Brandenburgilor din Berlin - 12 lei. Printre cele mai frecvente imagini de cartofilie se numără cele care reprezintă insula Ada-Kaleh. Ea a fost imortalizată de nenumărate ori, începând din secolul al XIX-lea până în anul 1970, când a fost înghiţită de apele barajului de la Porţile de Fier. Există vederi cu dispăruta insulă din 1899 (120 lei), din 1918 (50 lei), din 1924 (50 lei), din 1927 (40 lei), din 1950 (40 lei) etc. Preţul unei cărţi poştale este variat aşadar de multe „imponderabile”. Mai contribuie la creşterea acestuia marca poştală sau semnatarul textului de pe verso. Dar, în acest caz, chestiunea se mută pe teritoriul filateliei (căci valoarea o dă timbrul) sau al bibliofiliei (valoarea o dă autograful expeditorului). Acest soi de cartofilie e practicat de cunoscutul bibliofil Ion C. Rogojanu. El are peste o mie de cărţi poştale expediate sau primite de mari personalităţi culturale sau istorice.

 

Sergiu Găbureac

Cartofilia şi restituirea memoriei vizuale comunitare

Cartoclubul Român este o structură de elită a cartofililor din România, adică are numai membri de vârf, care se pot prezenta onorabil la orice competiţie sau expoziţie internaţională. Numărul acestor membri este în jur de 200. „Cartofilia modernă are un rol extrem de important în restituirea memoriei vizuale comunitare” - spune Sergiu Găbureac, unul dintre cei mai pasionaţi cartofili din România şi secretar general al Federaţiei Filatelice Române. „Apariţia şi dezvoltarea cărţii poştale este strâns legată de călătorii şi în special de turism. Oamenii care umblau prin lume simţeau nevoia să şi arate pe unde au fost. La sfârşitul secolului al XIX-lea - în 1899 - erau consemnaţi, la nivel mondial, vreo 80 de milioane de cartofili. În România erau 90.000. Cartofilii erau, la intersecţia dintre secole, mai numeroşi decât filateliştii.
Cartea poştală ca business a fost o invenţie a librarilor. Perioada de vârf a acesteia a fost între 1898 şi 1907, adică la vreo 50 de ani după descoperirea fotografiei. Din anii ’20 a început să intre în declin, până în 1950, când a revenit în forţă, dar cu o amploare ceva mai mică decât în perioada de glorie”.

 

De la nostalgia cartofilă la business

Cărţile poştale, ca suport al comunicării rapide, însoţite de imaginea locurilor de călătorie au pierdut mult din cererea pieţei. Internetul a schimbat radical modul de comunicare de la distanţă. Cărţile poştale online au înlocuit vechile şi romanticele cartonaşe ilustrate. Totuşi, s-a observat că străinii care vizitează România şi-au păstrat obiceiul de a trimite „vederi” acasă. Pornind de la această observaţie simplă, doi tineri din Oradea (Adrian Samoilă şi Adrian Şuhanea) au demarat o mică afacere în care au reuşit să îmbine ambele funcţii ale cărţii poştale. Adică au început să conceapă şi să tipărească vederi „retro”. De pildă, au reeditat imagini vechi ale Bucureştiului, într-un montaj cu elemente-mascotă (copii îmbrăcaţi în haine „interbelice”), totul reprodus în culori sepia. Cărţile poştale sunt plastifiate mat şi lăcuite selectiv şi sunt vândute la pachete de câte 5-9 imagini. Evident, şi cutia pachetului face parte din concept. O asemenea colecţie de ilustrate, intitulată „Epistole de Bucureşti”, costă 15 lei. Există şi alte colecţii, unele cu imagini contemporane, fiecare purtând altă denumire şi având altă abordare: „Şoapte din Transilvania - fotografii de suflet”, „Ferestre spre suflet românesc” etc. Acestea poartă amprenta stilului şi rafinamentului, pe de o parte (Adrian Samoilă este artist plastic), dar şi o mare putere de impact comercial. Afacerea, care se desfăşoară sub deviza „Born in Transilvania”, înseamnă o vânzare de câteva mii de pachete pe lună. Cei doi sunt, practic, în acest moment, singurii de pe piaţă cu acest produs cartofil hibrid. Ilustratele pot fi folosite şi pentru corespondenţă.

Sursa: SAPTAMANA FINANCIARA
Autor: Miron Manega