Se afișează postările cu eticheta Ştergare româneşti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ştergare româneşti. Afișați toate postările

miercuri, 13 iulie 2011

Ştergare româneşti (1)

artizanat, prosoape, Ştergare+româneşti+ţesături+tradiţionale+româneşti+colectii+vintage
artizanat, prosoape, Ştergare+româneşti+ţesături+tradiţionale+româneşti+colectii+vintage



Ne amuzam pe vremuri când mai toţi aveam aceiaşi pantofi "Guban",camaşi "Braiconf" sau "Târnava", mănuşi şi cojoace de Orăştie şi căciuli ruseşti...Faţă de fesurile şi "training"-urile de azi, fără a uita şi ultimul răcnet: şlapii, uneori asociaţi chiar şi cu costum, pe-atunci aproape că păream burghezi in ţinute de Gală... Doamnele abia descopereau prin anii '60 splendida mătase naturală chinezească ce se revărsa in valuri pe tejghele magazinelor, iar pe Lipscani, in micile prăvălii simţeai miresme de flori de câmp de la ţesăturile naturale tradiţionale româneşti devenite banale prin abundenţă...
Nu cred că există gospodărie, cu excepţia celor de la ţară, din care să lipsească, fie prosoape de frotir groase ca mochetele de Cinsădie, fie batiste fine, fie ştergare din in , cânepă sau bumbac. Ţesute din fire naturale, vopsite exclusiv cu vopseluri din pigmenţi naturali, ştergarele, in mare parte chiar pictate manual, aveau şi rol decorativ. Iar asta nu este tot. Pe eticheta banală, care nu-ţi scotea ochii ca cele de astăzi, găseai inscripţia:"Made in România". Cum oare alţii cereau ceva ce noi, odată cu anii '90, am inceput să aruncăm la coş ca fiind "vechi" şi demodat?... Ce paritate putem face astăzi intre un lucru natural şi unul artificial? Cum renunţăm aşa uşor la calitate pentru zurgălăi comerciali?!... Ce-am pierdut şi pentru ce? Să fie vreo poftă latentă, profund ascunsă, ce exultă prin manipulare şi targetare?... Mai avem timp să aflăm sau rămânem cu ce-am pierdut?!... Pentru inceput, vă voi prezenta o colecţie de ştergare româneşti din in, cânepă şi bumbac, "născute" prin anii '70-'80, absolut noi, găsite intr-un dulap uitat al unui gospodar. Banale pe-atunci, ştergarele au devenit acum, obiecte de muzeu sau de colecţie...căci, cele care se fabrică in prezent, nu mai conţin fibre naturale(vegetale), acestea fiind o materie primă foarte rară, in consecinţă, foarte preţioasă... Ca intotdeauna, vă invit la o "răsfoire" plăcută şi de ce nu, tentantă...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...