miercuri, 17 august 2011
Imnul Crizei
luni, 15 august 2011
luni, 8 august 2011
Halba, ţoiul şi...sifonul
miercuri, 3 august 2011
Târgul Moşilor
Cei care au scris despre Târgul Moşilor spun că este răspândit in toată România, de la Nistru şi până la Mureş, fiind mai slab peste Cerna şi peste Prut din cauza dominaţiunei străine. Târgul incepea peste tot Lunea, inainte de Sâmbăta Morţilor şi ţinea până Sâmbătă, când se impărţeau lucrurile cumpărate in Târgul Moşilor. Aceasta era tradiţia. La 1871, Târgul incepea să degenereze. Tradiţia era să se impartă Sâmbătă următoarele lucruri:
1) O oală nouă roşie, nesmălţuită cu vin;
2) O doniţă nouă cu apă;
3) Un colac;
4) O lumânare de ceară galbenă aprinsă;
5) O strachină nouă, cu păsat fiert cu lapte. Aceste lucruri dăruite constituiau pomana. Pomana sau po-manea, ne spune Cezar Bolliac, este darul pentru sufletul celor morţi, pentru zeii mani, cari după tradiţia păgână nu sunt decât sufletele celor morţi din familie cari, transformaţi in spirite, aveau influenţă şi in bine şi in rău asupra membrilor familiei rămaşi in viaţă pe pământ. E semnificativ că, precum romanii aveau trei zile pe an pentru celebrarea zeilor mani, tot astfel românii au 3 Sâmbete ale morţilor. Târgul Moşilor este, prin urmare, Târgul strămoşilor, el se aduna in preziua uneia din Sâmbetele morţilor, anume in cea din luna Mai, pentru ca să se facă pomenile. La 1871, precum am spus, Târgul incepea să degenereze şi , afară de asta, era foarte rău ingrijit. De unde, la mijire, nu veneau in târg decât cei ceri vindeau lucrurile destinate pomanei, precum olarii şi dogarii, acum târgul era un bâlciu ca oricare, unde se vindeau toate felurile de mărfuri. Apoi, târgul era instalat intr' un câmp noroios, fără strade, fără pavaje, murdar şi neluminat. Vechii comercianţi străini cari făceau şi ei originalitatel târgului, nu mai veneau. Nu mai veneau orientalii cu mărfuri fabricate in Persia, la Smirna, in Egipt. Nu mai veneau elveţienii cu lucruri fabricate din lemn. Şi alţii, şi alţii. Şi nu mai veneau fiindcă, pe deoparte era mizeria materială, iar pe de alta taxele comunale erau din ce in ce mai mari. Astăzi, deşi Târgul Moşilor este incă şi mai departe de tradiţie, cel puţin este in mare progres, şi moral şi material.
Cules din lucrarea: "Bucureştii de altădată"
luni, 1 august 2011
Anecdote marinate
Un creştin, pe cât se spune,
Cam de loc de la Gâdinţi,
Vrând şi el să se' nnoiască
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Hotărăşte ca să'şi facă
De-o cam dată pantaluni,
Dar să-i facă buni să-i aibă
Şi de Paşti frumoşi şi buni.
Merge deci, in târg la Roman,
Cercetează, răscoleşte,
Şi-un postaf cu dungi albastre
In sfârşit işi târguieşte.
Are acum postaf creştinul,
Dar un lucru' l dă pe gânduri:
Să nu-i facă croitorul,
Pantaluni ca' n alte rânduri;
Că' n mai multe rânduri bietul
Pantaluni când poruncise,
Croitorul' n totdeauna
Tot prea scurţi ii nimerise
Merge deci la croitorul,
Şi de grije vrând a-i da
Nu cumva iar scurţi să-i facă,
Ii vorbeşte cam aşa:
Iată' ţi dau postaf, jupâne
Mă cunoşti că-s din Gâdinţi,
Pantaluni să-mi faci dintr' insul
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Patru-zeci de Sfinţi ascultă,
Vezi, postaf frumos, in dungi;
Pentru Dumnezeu vezi, insă
Să mi-i faci ceva mai lungi.
Cum vorbeşte omul, insă,
De postaful lui cu dungi,
Şi cu grijă ca să-i facă
Pantaluni destul de lungi,
Incurcând pe Sfinţi in vorbă,
Şi' ncurcând pe Dumnezeu
Croitorul altfel lucrul
Il pricepe' n gândul său:
Lui ii pare că biet omul
Poate' n mintea lui săracă
Sfinţilor vrea, pantaluni,
Şi lui Dumnezeu să-i facă.
Deci intreabă croitorul:
- Vrei să-ţi fac chiar pentru Sfinţi?
- Da, da, da, mai este vorbă,
Zice omul din Gâdinţi.
Pentru Sfinţi, mă rog, jupâne,
Căci aşa mi-e gustul mie;
Pentru Dumnezeu, vezi, insă,
Ca mai lungi ceva să fie.
- Bine, croitorul zice,
Dacă' ţi este aşa pe plac
Lasă atunci postafu-aice
Şi m' apuc eu de ţi-i fac.
Bine, zice croitorul,
Şi postaful omul' l lasă;
Unu' ncepe să croiască
Celălalt se duce- acasă.
Deci lucrează croitorul
Cam de joi şi până luni;
Face patru-zeci şi una
De părechi de pantaluni
Patru-zeci mai mărunţele
Sfinţilor pe gândul său,
Iar a patru-zeci şi una:
Mai lunguţi lui Dumnezeu.
Când mai vine iar la Roman
Omul nostru din Gâdinţi
Pantalunii să' şi ia gata
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Croitorul cum il vede
Zice: hei, bine-ai venit,
Căci cu Sfinţii Dumitale,
Drept să-ţi spun, m' am zăpăcit
Ştii, o zi' ntreguţă' ntreagă
Iar cusutul şi' ncheiatul
Dracu' i ştie socoteala.
- Ei, şi cum, intreabă omul,
După cum te văd pe spus,
Par' că vrei să' mi spui că incă
Pantalunii gata nu-s?
- Ba sunt gata, dar gândeşte
Muncă, frate, ce-am avut!
Numai găuri câte fost-au,
Numai nasturi ce-am cusut!
- Ei, au fost cum e să fie,
Cum se cere negreşit;
Ce te plângi aşa, jupâne,
Dă-i să' i văd cum au ieşit.
- Da, i-aduc; dar cum să iasă,
Au ieşit destul de bine,
Au ieşit că pot eu singur
Să mă laud chiar pe mine.
Cu aste vorbe croitorul
Dă să-i cate
Să-i arate
Iară omul il aşteaptă
Şi cu gândul se tot bate
Ce fel fi-vor pantalunii
Din postaful lui cu dungi?
Fi-vor nimeriţi ei bine?
Fi-vor ei destul de lungi?
Când gândeşte el mai bine,
Croitorul iată vine
Şi-i aduce vraf, grămadă
Pantalunii ca să-i vadă
Iar apoi când croitorul
Tot părechi, părechi ridică,
Omul stă, holbează ochii
Par' că n' are ce să zică
- Şi ce-i asta? intreabă' urmă
Omul nostru din Gâdinţi.
Pantaluni, răspunde celalt
Pentru patru-zeci de sfinţi
- Cum?! Dar pentru Dumnezeu, bre?!
Din postaful meu cu dungi?!...
- Da, da, sunt şi pentru dânsul,
Iată-i ici, ceva mai lungi...
Th. D. Speranţia
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
