miercuri, 3 august 2011

Târgul Moşilor

BucurestiCei care au scris despre Târgul Moşilor spun că este răspândit in toată România, de la Nistru şi până la Mureş, fiind mai slab peste Cerna şi peste Prut din cauza dominaţiunei străine. Târgul incepea peste tot Lunea, inainte de Sâmbăta Morţilor şi ţinea până Sâmbătă, când se impărţeau lucrurile cumpărate in Târgul Moşilor. Aceasta era tradiţia. La 1871, Târgul incepea să degenereze. Tradiţia era să se impartă Sâmbătă următoarele lucruri:
1) O oală nouă roşie, nesmălţuită cu vin;
2) O doniţă  nouă cu apă;
3) Un colac;
4) O lumânare de ceară galbenă aprinsă;
5) O strachină nouă, cu păsat fiert cu lapte. Aceste lucruri dăruite constituiau pomana. Pomana sau po-manea, ne spune Cezar Bolliac, este darul pentru sufletul celor morţi, pentru zeii mani, cari după tradiţia păgână nu sunt decât sufletele celor morţi din familie cari, transformaţi in spirite, aveau influenţă şi in bine şi in rău asupra membrilor familiei rămaşi in viaţă pe pământ. E semnificativ că, precum romanii aveau trei zile pe an pentru celebrarea zeilor mani, tot astfel românii au 3 Sâmbete ale morţilor. Târgul Moşilor este, prin urmare, Târgul strămoşilor, el se aduna in preziua uneia din Sâmbetele morţilor, anume in cea din luna Mai, pentru ca să se facă pomenile. La 1871, precum am spus, Târgul incepea să degenereze şi , afară de asta, era foarte rău ingrijit. De unde, la mijire, nu veneau in târg decât cei ceri vindeau lucrurile destinate pomanei, precum olarii şi dogarii, acum târgul era un bâlciu ca oricare, unde se vindeau toate felurile de mărfuri. Apoi, târgul era instalat intr' un câmp noroios, fără strade,  fără pavaje, murdar şi neluminat. Vechii comercianţi străini cari făceau şi ei originalitatel târgului, nu mai veneau. Nu mai veneau orientalii cu mărfuri fabricate in Persia, la Smirna, in Egipt. Nu mai veneau elveţienii cu lucruri fabricate din lemn. Şi alţii, şi alţii. Şi nu mai veneau fiindcă, pe deoparte era mizeria materială, iar pe de alta taxele comunale erau din ce in ce mai mari. Astăzi, deşi Târgul Moşilor este incă şi mai departe de tradiţie, cel puţin este in mare progres, şi moral şi material.

Cules din lucrarea: "Bucureştii de altădată"
Autor: C. Bacalbaşa

luni, 1 august 2011

Anecdote marinate

umor+românesc


Un creştin, pe cât se spune,
Cam de loc de la Gâdinţi,
Vrând şi el să se' nnoiască
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Hotărăşte ca să'şi facă
De-o cam dată pantaluni,
Dar să-i facă buni să-i aibă
Şi de Paşti frumoşi şi buni.
Merge deci, in târg la Roman,
Cercetează, răscoleşte,
Şi-un postaf cu dungi albastre
In sfârşit işi târguieşte.

                                                             Are acum postaf creştinul,
                                                             Dar un lucru' l dă pe gânduri:
                                                             Să nu-i facă croitorul,
                                                             Pantaluni ca' n alte rânduri;
                                                             Că' n mai multe rânduri bietul
                                                             Pantaluni când poruncise,
                                                            Croitorul' n totdeauna
                                                            Tot prea scurţi ii nimerise

  Merge deci la croitorul,
  Şi de grije vrând a-i da
  Nu cumva iar scurţi să-i facă,
  Ii vorbeşte cam aşa:
  Iată' ţi dau postaf, jupâne
  Mă cunoşti că-s din Gâdinţi,
  Pantaluni să-mi faci dintr' insul
  Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
  Patru-zeci de Sfinţi ascultă,
  Vezi, postaf  frumos, in dungi;
  Pentru Dumnezeu vezi, insă
  Să mi-i faci ceva mai lungi.
                                     
                                                           Cum vorbeşte omul, insă,
                                                           De postaful lui cu dungi,
                                                           Şi cu grijă ca să-i facă
                                                           Pantaluni destul de lungi,
                                                           Incurcând pe Sfinţi in vorbă,
                                                           Şi' ncurcând pe Dumnezeu
                                                           Croitorul altfel lucrul
                                                           Il pricepe' n gândul său:
                                                           Lui ii pare că biet omul
                                                           Poate' n mintea lui săracă
                                                           Sfinţilor vrea, pantaluni,
                                                          Şi lui Dumnezeu să-i facă.


Deci intreabă croitorul:
- Vrei să-ţi fac chiar pentru Sfinţi?
- Da, da, da, mai este vorbă,
Zice omul din Gâdinţi.
Pentru Sfinţi, mă rog, jupâne,
Căci aşa mi-e gustul mie;
Pentru Dumnezeu, vezi, insă,
Ca mai lungi ceva să fie.
- Bine, croitorul zice,
Dacă' ţi este aşa pe plac
Lasă atunci postafu-aice
Şi m' apuc eu de ţi-i fac.
                                                          Bine, zice croitorul,
                                                         Şi postaful omul' l lasă;
                                                         Unu' ncepe să croiască
                                                         Celălalt se duce- acasă.
                                                         Deci lucrează croitorul
                                                         Cam de joi şi până luni;
                                                         Face patru-zeci şi una
                                                         De părechi de pantaluni
                                                         Patru-zeci mai mărunţele
                                                         Sfinţilor pe gândul său,
                                                         Iar a patru-zeci şi una:
                                                         Mai lunguţi lui Dumnezeu.

Când mai vine iar la Roman
Omul nostru din Gâdinţi
Pantalunii să' şi ia gata
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Croitorul cum il vede
Zice: hei, bine-ai venit,
Căci cu Sfinţii Dumitale,
Drept să-ţi spun, m' am zăpăcit
Ştii, o zi' ntreguţă' ntreagă
Mi-am pierdut' o cu croeala,
Iar cusutul şi' ncheiatul
Dracu' i ştie socoteala.
                                   
                                                     - Ei, şi cum, intreabă omul,
                                                     După cum te văd pe spus,
                                                     Par' că vrei să' mi spui că incă
                                                     Pantalunii gata nu-s?
                                                      - Ba sunt gata, dar gândeşte
                                                      Muncă, frate, ce-am avut!
                                                     Numai găuri câte fost-au,
                                                     Numai nasturi ce-am cusut!

- Ei, au fost cum e să fie,
Cum se cere negreşit;
Ce te plângi aşa, jupâne,
Dă-i să' i văd cum au ieşit.
- Da, i-aduc; dar cum să iasă,
Au ieşit destul de bine,
Au ieşit că pot eu singur
Să mă laud chiar pe mine.
Cu aste vorbe croitorul
Dă să-i cate
Să-i arate
Iară omul il aşteaptă
Şi cu gândul se tot bate
Ce fel fi-vor pantalunii
Din postaful lui cu dungi?
Fi-vor nimeriţi ei bine?
Fi-vor ei destul de lungi?

                                                      Când gândeşte el mai bine,
                                                      Croitorul iată vine
                                                      Şi-i aduce vraf, grămadă
                                                      Pantalunii ca să-i vadă
                                                       Iar apoi când croitorul
                                                     Tot părechi, părechi ridică,
                                                     Omul stă, holbează ochii
                                                     Par' că n' are ce să zică
                                                    - Şi ce-i asta? intreabă' urmă
                                                    Omul nostru din Gâdinţi.
                                                     Pantaluni, răspunde celalt
                                                     Pentru patru-zeci de sfinţi
                                                     - Cum?! Dar pentru Dumnezeu, bre?!
                                                    Din postaful meu cu dungi?!...
                                                    - Da, da, sunt şi pentru dânsul,
                                                    Iată-i ici, ceva mai lungi...

                                                                           Th. D. Speranţia
                                         
                                        

marți, 26 iulie 2011

Cutii metalice pentru coloniale...

Cutii+metal+vintage+colectii+obiecte+metal
Pe vremea când ceaiul, tutunul şi romul aminteau chiar şi de Marco Polo, cine era ingenios, dacă spaţiul vital era micuţ, găsea soluţii pentru fiecare capitol al vieţii, mai ales pentru cel privind vreun tabiet. Vă prezint cutii metalice folositoare pentru ceai, tutun, condimente, agrafe de birou, bolduri, creioane, pixuri, stilouri, nasturi şi alte nimicuri pe care nu le găsim când avem nevoie. Alături de pipă şi de chibriturile din anii '30 ne duc cu gândul la o expediţie gen Operaţiunea Monstrul(Bicicleta galbenă- fragment) cu neuitaţii Caragiu, Cotescu, Moraru...
Cutii+metal+vintage+colectii+obiecte+metal

vineri, 22 iulie 2011

Prosoape de pe vremuri...

artizanat+prosoape+vintage
Obişnuinţa omului sedentar in sensul de aşezat, gospodar, vizionar chiar, ii netezea acestuia drumul prin viaţă. Privind la păsările Cerului cum işi intocmesc intâi cuib, omul simţea natural acest imbold ancestral... până apăru creditul...Prin '81 abia terminasem studiile şi am avut unica ocazie de a participa la Universiadă. Chiar a fost un eveniment! Studenţi din lumea-ntreagă, aci, la Bucureşti. Bine,bine, dar ce legătură are cu "trusoul", veţi intreba, pe bună dreptate. Are, căci orice obiect are un rol unic de "Şarpe din Pustiu", declanşând numeroase stări de care Omul are nevoie acută...
artizanat+prosoape+vintage


Prin '81 abia terminasem studiile şi am avut unica ocazie de a participa la Universiadă. Chiar a fost un eveniment! Studenţi din lumea-ntreagă, aci, la Bucureşti. Bine,bine, dar ce legătură are cu "trusoul", veţi intreba, pe bună dreptate. Are, căci orice obiect are un rol unic de "Şarpe din Pustiu", declanşând numeroase stări de care Omul are nevoie acută...

miercuri, 13 iulie 2011

Ştergare româneşti (1)

artizanat, prosoape, Ştergare+româneşti+ţesături+tradiţionale+româneşti+colectii+vintage
artizanat, prosoape, Ştergare+româneşti+ţesături+tradiţionale+româneşti+colectii+vintage



Ne amuzam pe vremuri când mai toţi aveam aceiaşi pantofi "Guban",camaşi "Braiconf" sau "Târnava", mănuşi şi cojoace de Orăştie şi căciuli ruseşti...Faţă de fesurile şi "training"-urile de azi, fără a uita şi ultimul răcnet: şlapii, uneori asociaţi chiar şi cu costum, pe-atunci aproape că păream burghezi in ţinute de Gală... Doamnele abia descopereau prin anii '60 splendida mătase naturală chinezească ce se revărsa in valuri pe tejghele magazinelor, iar pe Lipscani, in micile prăvălii simţeai miresme de flori de câmp de la ţesăturile naturale tradiţionale româneşti devenite banale prin abundenţă...
Nu cred că există gospodărie, cu excepţia celor de la ţară, din care să lipsească, fie prosoape de frotir groase ca mochetele de Cinsădie, fie batiste fine, fie ştergare din in , cânepă sau bumbac. Ţesute din fire naturale, vopsite exclusiv cu vopseluri din pigmenţi naturali, ştergarele, in mare parte chiar pictate manual, aveau şi rol decorativ. Iar asta nu este tot. Pe eticheta banală, care nu-ţi scotea ochii ca cele de astăzi, găseai inscripţia:"Made in România". Cum oare alţii cereau ceva ce noi, odată cu anii '90, am inceput să aruncăm la coş ca fiind "vechi" şi demodat?... Ce paritate putem face astăzi intre un lucru natural şi unul artificial? Cum renunţăm aşa uşor la calitate pentru zurgălăi comerciali?!... Ce-am pierdut şi pentru ce? Să fie vreo poftă latentă, profund ascunsă, ce exultă prin manipulare şi targetare?... Mai avem timp să aflăm sau rămânem cu ce-am pierdut?!... Pentru inceput, vă voi prezenta o colecţie de ştergare româneşti din in, cânepă şi bumbac, "născute" prin anii '70-'80, absolut noi, găsite intr-un dulap uitat al unui gospodar. Banale pe-atunci, ştergarele au devenit acum, obiecte de muzeu sau de colecţie...căci, cele care se fabrică in prezent, nu mai conţin fibre naturale(vegetale), acestea fiind o materie primă foarte rară, in consecinţă, foarte preţioasă... Ca intotdeauna, vă invit la o "răsfoire" plăcută şi de ce nu, tentantă...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...