Vintage blade sharpener

Actorul şi Sălbaticii...

Massage Instrument

Stim-U-Lax Junior by Oster este un instrument de masaj pentru mâini care se poate folosi atât la bărbier, dacă mai există aceste "ateliere" romantice, unde domnii se relaxau cu fundal muzical de epocă, după o zi incărcată, dar şi acasă in liniştea "oazei" fiecăruia. 

In aceaste vremuri când folosim mâinile multitask, in special in "simbioza" cu P.C.-ul, masarea mâinilor este un "cadou" bine-meritat. Stim-U-Lax Junior by Oster este un"device" vintage funcţional şi util, desuet, evident, dar distractiv şi tentant.

Cutii din metal(1)

Cutii, cutioare cu parfum de tabac, alături de pipă şi un deget de cognac intr-un Baccara sau chiar Bohemia. Colonii, resurse naturale bogate şi diverse. Tutun regal, monopoluri şi trezirea la Realitate... Mai păstrăm agrafe şi bolduri prin cutii demult golite şi uitate prin cămări. Dar dacă le-am acorda din când in când atenţie şi utilitate?...

Cutii şi casete vintage

Cutii, hârtii, casete, panglici, pungi... O industrie puternică, cea a ambalajelor face ca orice fleac pe care il cumpărăm să arate atrăgător. Cu vreme in urmă, aceleaşi ambalaje erau confecţionate manufacturier şi personalizate după subiect. Fiind atât de arătoase şi delicate, după intrebuinţarea conţinutului, deveneau obiect de colecţie. Sper să vă incânte "excursia" vizuală spre inceputul secolului XX...

Cutii pentru make-up, doctorii, zaharicale şi alte fleacuri sunt acum exponate de muzeu. Măiestria artistică incântă ochiul şi cheamă la delectare... Exponatele de faţă sunt cutii şi casete de epocă păstrate just to remember...

Pudrieră COTY

Zamfirescu- Furnizorul... Casei Regale

Casetă de pictură

Casetă pentru cofeturi

Casete pentru hap-uri...

Casete pt. fleacuri intime

Jucării vintage-Maşinuţa de tablă

In ultimile decenii ale secolului trecut, China semnaliza discret prin diverse mesaje, Ce sau Cine va fi astăzi... Noi, deloc discret, semnalizam ce vom ajunge. Precum se vede in imagini, jucăriile Made in China anunţau boom-ul iar cele Made in Romania realitatea pe care o trăim...

Incă "mândri", zicem noi, că suntem aici pe veci "stăpâni", ne scapă un element oarecare, literalmente esenţial, faptul că suntem "parcaţi" pe mijlocul Drumului...

Delectarea cu imagini ale trecutului nu poate dăuna mai mult decât realitatea, astfel incât vă las cu toate cele, spre aducere-aminte...

Eternul Toma Caragiu... L-a putut uita cineva?...

...Cum face vreunul vreo prostie, gata şi scuza:

-"Nu e el de vină, săracu'... Dracu' l-a pus"...

Cele trei feţe ale cărţii poştale

Cărţile poştale se împart în trei mari categorii: cărţi poştale noi, cărţi poştale vechi şi cărţi poştale noi care le reproduc pe cele vechi. Cele dintâi sunt în circulaţie curentă şi au ca scop transmiterea de mesaje însoţite de imagini cu locurile pe unde se află expeditorul. Cea de-a doua categorie face parte dintr-un domeniu mai larg, al colecţiilor şi colecţionarilor. Există şi o structură constituită în acest sens - Cartoclubul Român -, înfiinţată în 1997 şi afiliată, în acelaşi an, la Federaţia Filatelică Română. Preşedintele Cartoclubului este Şerban Drăguşanu (unul dintre membrii grupului „Vouă”).

Prima carte poştală din lume

Primele cărţi poştale cu destinaţie expresă de comunicare erau neilustrate. Motivul pentru care se practica acest tip de corespondenţă deschisă era legat strict de bani: taxele poştale erau la jumătate faţă de scrisorile în plic. Prima carte poştală din lume a fost emisă de serviciul poştal austriac, la 1 octombrie 1869. Era din hârtie de culoare gălbuie şi avea mărimea de 123 x 83 mm. Preţul noului suport epistolar era de doi creiţari (o jumătate din preţul necesar expedierii unei scrisori) şi avea pe el inscripţia „Correspondenz - Karte”. Succesul noului gen de corespondenţă a fost imediat, fiind vândute peste 9 milioane de exemplare în primul an.

 

Macedonski - primul autor român de carte poştală

Istoria cărţii poştale în România începe cu „Legea asupra cărţilor de poştă”, aprobată prin Decretul nr. 789 din 31 martie 1873 (acelaşi an în care s-au emis primele cărţi poştale în SUA, Franţa, Germania, Spania şi Serbia). În primele cinci luni s-au vândut 41.500 de exemplare.
Prima carte poştală ilustrată a fost de producţie manufacturieră (necirculată), fiind concepută şi realizată „manu propria” de poetul Al. Macedonski, în anul 1888. Câţiva ani mai târziu, la 29 august 1894, a fost emisă prima carte poştală românească, oficială, producţie de serie. Ea fost pusă în vânzare odată cu inaugurarea, la Bucureşti, a Expozi-ţiei Cooperatorilor Români, prilej cu care a avut loc şi prima expoziţie filatelică oficială. A fost tipărită pe trei variante de carton (roşu, galben şi albastru), în ediţie limitată, şi a avut un caracter ocazional, după cum reiese din textul însoţitor: „Bucureşti 1894. Amintire de la Expoziţia Cooperatorilor“. De altfel, imaginea reprezenta chiar pavilionul expoziţiei din Cişmigiu. În anul 1895, librăria lui Carol Muller din Bucureşti pune în vânzare cărţi poştale ilustrate „Souvenir de Bucarest” şi „Souvenir de Sinaia”, cu 2 lei bucata, considerate de specialiştii români ca fiind primul set de cărţi poştale ilustrate litografiate din Bucureşti. De remarcat că preţul era destul de piperat (2 lei/ aur însemna cam 26 de dolari), în comparaţie cu cel al unei cărţi poştale neilustrate, aceasta costând 10 bani cu tot cu timbru poştal. Cărţile poştale ilustrate erau, aşadar, un fel de produse „de fiţe”.
Revenind la cartea poştală ilustrată din 1894, aceasta este cea mai scumpă carte poştală românească. Ultimul set de trei (roşu, galben şi albastru) a fost achiziţionat în urmă cu vreo zece ani de Romeo Alexandrescu din Bucureşti, recunoscut unanim drept cel mai „tare” cartofil român. Preţul la care le-a luat a fost echivalentul a 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că acum ar avea un preţ de piaţă de vreo 10.000 de euro.

 

Brăila 1899

Cine face preţul?

Preţurile la care se comercializează cărţile poştale de colecţie variază, în principiu, în funcţie de anul editării şi numărul de exemplare puse în circulaţie la vremea respectivă. Astfel, întâlnim cărţi poştale din anii ’50-’60 scoase la vânzare cu 4-5 lei, editări interbelice cu preţuri variind între 40 şi 100 de lei, dar şi unele, fie din aceeaşi perioadă, fie chiar mai vechi, al căror preţ pare nefiresc de mare sau de mic. O vedere din Moreni, de pildă, datată 1922, costă 120 de lei, iar o carte poştală cu o imagine din războiul româno-bulgar (trecerea Dunării la Zimnicea, de către trupele române) - doar 45 de lei. Tot de mirare e şi preţul unei vederi din 1912 reprezentând poarta Brandenburgilor din Berlin - 12 lei. Printre cele mai frecvente imagini de cartofilie se numără cele care reprezintă insula Ada-Kaleh. Ea a fost imortalizată de nenumărate ori, începând din secolul al XIX-lea până în anul 1970, când a fost înghiţită de apele barajului de la Porţile de Fier. Există vederi cu dispăruta insulă din 1899 (120 lei), din 1918 (50 lei), din 1924 (50 lei), din 1927 (40 lei), din 1950 (40 lei) etc. Preţul unei cărţi poştale este variat aşadar de multe „imponderabile”. Mai contribuie la creşterea acestuia marca poştală sau semnatarul textului de pe verso. Dar, în acest caz, chestiunea se mută pe teritoriul filateliei (căci valoarea o dă timbrul) sau al bibliofiliei (valoarea o dă autograful expeditorului). Acest soi de cartofilie e practicat de cunoscutul bibliofil Ion C. Rogojanu. El are peste o mie de cărţi poştale expediate sau primite de mari personalităţi culturale sau istorice.

 

Sergiu Găbureac

Cartofilia şi restituirea memoriei vizuale comunitare

Cartoclubul Român este o structură de elită a cartofililor din România, adică are numai membri de vârf, care se pot prezenta onorabil la orice competiţie sau expoziţie internaţională. Numărul acestor membri este în jur de 200. „Cartofilia modernă are un rol extrem de important în restituirea memoriei vizuale comunitare” - spune Sergiu Găbureac, unul dintre cei mai pasionaţi cartofili din România şi secretar general al Federaţiei Filatelice Române. „Apariţia şi dezvoltarea cărţii poştale este strâns legată de călătorii şi în special de turism. Oamenii care umblau prin lume simţeau nevoia să şi arate pe unde au fost. La sfârşitul secolului al XIX-lea - în 1899 - erau consemnaţi, la nivel mondial, vreo 80 de milioane de cartofili. În România erau 90.000. Cartofilii erau, la intersecţia dintre secole, mai numeroşi decât filateliştii.
Cartea poştală ca business a fost o invenţie a librarilor. Perioada de vârf a acesteia a fost între 1898 şi 1907, adică la vreo 50 de ani după descoperirea fotografiei. Din anii ’20 a început să intre în declin, până în 1950, când a revenit în forţă, dar cu o amploare ceva mai mică decât în perioada de glorie”.

 

De la nostalgia cartofilă la business

Cărţile poştale, ca suport al comunicării rapide, însoţite de imaginea locurilor de călătorie au pierdut mult din cererea pieţei. Internetul a schimbat radical modul de comunicare de la distanţă. Cărţile poştale online au înlocuit vechile şi romanticele cartonaşe ilustrate. Totuşi, s-a observat că străinii care vizitează România şi-au păstrat obiceiul de a trimite „vederi” acasă. Pornind de la această observaţie simplă, doi tineri din Oradea (Adrian Samoilă şi Adrian Şuhanea) au demarat o mică afacere în care au reuşit să îmbine ambele funcţii ale cărţii poştale. Adică au început să conceapă şi să tipărească vederi „retro”. De pildă, au reeditat imagini vechi ale Bucureştiului, într-un montaj cu elemente-mascotă (copii îmbrăcaţi în haine „interbelice”), totul reprodus în culori sepia. Cărţile poştale sunt plastifiate mat şi lăcuite selectiv şi sunt vândute la pachete de câte 5-9 imagini. Evident, şi cutia pachetului face parte din concept. O asemenea colecţie de ilustrate, intitulată „Epistole de Bucureşti”, costă 15 lei. Există şi alte colecţii, unele cu imagini contemporane, fiecare purtând altă denumire şi având altă abordare: „Şoapte din Transilvania - fotografii de suflet”, „Ferestre spre suflet românesc” etc. Acestea poartă amprenta stilului şi rafinamentului, pe de o parte (Adrian Samoilă este artist plastic), dar şi o mare putere de impact comercial. Afacerea, care se desfăşoară sub deviza „Born in Transilvania”, înseamnă o vânzare de câteva mii de pachete pe lună. Cei doi sunt, practic, în acest moment, singurii de pe piaţă cu acest produs cartofil hibrid. Ilustratele pot fi folosite şi pentru corespondenţă.

Sursa: SAPTAMANA FINANCIARA
Autor: Miron Manega

Faun 2005

Faun, faună. Greu să rezişti să nu-ţi fugă gândul la cel din urmă substantiv! Aproape că a devenit propriu de când densitatea acesteia creşte. A faunei fireşte. Fără a mă indepărta de subiect, propun o prinsoare: cine poate deosebi Faun 2005 de Brut 33 Faberge, are o sticlă(goală) de colecţie cadou din partea casei... Prin '90 a venit in vizită in România un prieten grec important acum din câte aflu. I-am propus să mergem "La coada Calului" să cumpărăm cadouri pentru acasă. Ce credeţi că a dorit in mod special? Auzise de la alţi vizitatori din ţara sa indrăgostiţi de România, de un parfum românesc identic cu Brut 33 Faberge. Zis şi făcut. Acum acest brand este amintire ilustrată cu imaginea alăturată.

Papetărie vintage

Perforator pentru hârtie de indosariat, ascuţitoare de birou pentru creioane, sugativă şi tampon pentru ea, maşinărie de numerotat pagini şi la sfârşit, rastel pentru tocuri şi creioane... Dacă adăugăm la ele o pereche de cotiere pentru funcţionarul de birou, parcă-l vedem pe Vasiliu-Birlic in "Două loturi(lozuri)"... Biroul? Evident, masiv din nuc sau cireş...

Imnul Crizei

Când facem haz de necaz e clar că avem puterea să râdem de noi şi de belelele in care ne băgăm singuri... Cum ieşim de-aici e altă poveste, dar până atunci mai râdem-plângem o tură până când, berzei chioare-i face Dumnezeu cuib...

Umor românesc

Halba, ţoiul şi...sifonul

Nelipsite de pe mesele din birturi şi terase, devenite obiect-simbol ale celor mai populare locuri de socializare: cârciumile, aceste "relicve" decorează de ceva vreme vreo etajeră de pensiune spre fala de colecţionar a proprietarului, căci "fiola" de plastic le-a detronat in folosul lor, transformându-le in obiecte de colecţie...

Târgul Moşilor

Cei care au scris despre Târgul Moşilor spun că este răspândit in toată România, de la Nistru şi până la Mureş, fiind mai slab peste Cerna şi peste Prut din cauza dominaţiunei străine. Târgul incepea peste tot Lunea, inainte de Sâmbăta Morţilor şi ţinea până Sâmbătă, când se impărţeau lucrurile cumpărate in Târgul Moşilor. Aceasta era tradiţia. La 1871, Târgul incepea să degenereze. Tradiţia era să se impartă Sâmbătă următoarele lucruri:

1) O oală nouă roşie, nesmălţuită cu vin;

2) O doniţă  nouă cu apă;

3) Un colac;

4) O lumânare de ceară galbenă aprinsă;

5) O strachină nouă, cu păsat fiert cu lapte. Aceste lucruri dăruite constituiau pomana. Pomana sau po-manea, ne spune Cezar Bolliac, este darul pentru sufletul celor morţi, pentru zeii mani, cari după tradiţia păgână nu sunt decât sufletele celor morţi din familie cari, transformaţi in spirite, aveau influenţă şi in bine şi in rău asupra membrilor familiei rămaşi in viaţă pe pământ. E semnificativ că, precum romanii aveau trei zile pe an pentru celebrarea zeilor mani, tot astfel românii au 3 Sâmbete ale morţilor. Târgul Moşilor este, prin urmare, Târgul strămoşilor, el se aduna in preziua uneia din Sâmbetele morţilor, anume in cea din luna Mai, pentru ca să se facă pomenile. La 1871, precum am spus, Târgul incepea să degenereze şi , afară de asta, era foarte rău ingrijit. De unde, la mijire, nu veneau in târg decât cei ceri vindeau lucrurile destinate pomanei, precum olarii şi dogarii, acum târgul era un bâlciu ca oricare, unde se vindeau toate felurile de mărfuri. Apoi, târgul era instalat intr' un câmp noroios, fără strade,  fără pavaje, murdar şi neluminat. Vechii comercianţi străini cari făceau şi ei originalitatel târgului, nu mai veneau. Nu mai veneau orientalii cu mărfuri fabricate in Persia, la Smirna, in Egipt. Nu mai veneau elveţienii cu lucruri fabricate din lemn. Şi alţii, şi alţii. Şi nu mai veneau fiindcă, pe deoparte era mizeria materială, iar pe de alta taxele comunale erau din ce in ce mai mari. Astăzi, deşi Târgul Moşilor este incă şi mai departe de tradiţie, cel puţin este in mare progres, şi moral şi material.

Cules din lucrarea: "Bucureştii de altădată"

Autor: C. Bacalbaşa

Anecdote marinate

Un creştin, pe cât se spune,
Cam de loc de la Gâdinţi,
Vrând şi el să se' nnoiască
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Hotărăşte ca să'şi facă
De-o cam dată pantaluni,
Dar să-i facă buni să-i aibă
Şi de Paşti frumoşi şi buni.
Merge deci, in târg la Roman,
Cercetează, răscoleşte,
Şi-un postaf cu dungi albastre
In sfârşit işi târguieşte.

                                                             Are acum postaf creştinul,
                                                             Dar un lucru' l dă pe gânduri:
                                                             Să nu-i facă croitorul,
                                                             Pantaluni ca' n alte rânduri;
                                                             Că' n mai multe rânduri bietul
                                                             Pantaluni când poruncise,
                                                            Croitorul' n totdeauna
                                                            Tot prea scurţi ii nimerise

  Merge deci la croitorul,
  Şi de grije vrând a-i da
  Nu cumva iar scurţi să-i facă,
  Ii vorbeşte cam aşa:
  Iată' ţi dau postaf, jupâne
  Mă cunoşti că-s din Gâdinţi,
  Pantaluni să-mi faci dintr' insul
  Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
  Patru-zeci de Sfinţi ascultă,
  Vezi, postaf  frumos, in dungi;
  Pentru Dumnezeu vezi, insă
  Să mi-i faci ceva mai lungi.
                                     
                                                           Cum vorbeşte omul, insă,
                                                           De postaful lui cu dungi,
                                                           Şi cu grijă ca să-i facă
                                                           Pantaluni destul de lungi,
                                                           Incurcând pe Sfinţi in vorbă,
                                                           Şi' ncurcând pe Dumnezeu
                                                           Croitorul altfel lucrul
                                                           Il pricepe' n gândul său:
                                                           Lui ii pare că biet omul
                                                           Poate' n mintea lui săracă
                                                           Sfinţilor vrea, pantaluni,
                                                          Şi lui Dumnezeu să-i facă.


Deci intreabă croitorul:
- Vrei să-ţi fac chiar pentru Sfinţi?
- Da, da, da, mai este vorbă,
Zice omul din Gâdinţi.
Pentru Sfinţi, mă rog, jupâne,
Căci aşa mi-e gustul mie;
Pentru Dumnezeu, vezi, insă,
Ca mai lungi ceva să fie.
- Bine, croitorul zice,
Dacă' ţi este aşa pe plac
Lasă atunci postafu-aice
Şi m' apuc eu de ţi-i fac.
                                                          Bine, zice croitorul,
                                                         Şi postaful omul' l lasă;
                                                         Unu' ncepe să croiască
                                                         Celălalt se duce- acasă.
                                                         Deci lucrează croitorul
                                                         Cam de joi şi până luni;
                                                         Face patru-zeci şi una
                                                         De părechi de pantaluni
                                                         Patru-zeci mai mărunţele
                                                         Sfinţilor pe gândul său,
                                                         Iar a patru-zeci şi una:
                                                         Mai lunguţi lui Dumnezeu.

Când mai vine iar la Roman
Omul nostru din Gâdinţi
Pantalunii să' şi ia gata
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Croitorul cum il vede
Zice: hei, bine-ai venit,
Căci cu Sfinţii Dumitale,
Drept să-ţi spun, m' am zăpăcit
Ştii, o zi' ntreguţă' ntreagă

Mi-am pierdut' o cu croeala,
Iar cusutul şi' ncheiatul
Dracu' i ştie socoteala.
                                   
                                                     - Ei, şi cum, intreabă omul,
                                                     După cum te văd pe spus,
                                                     Par' că vrei să' mi spui că incă
                                                     Pantalunii gata nu-s?
                                                      - Ba sunt gata, dar gândeşte
                                                      Muncă, frate, ce-am avut!
                                                     Numai găuri câte fost-au,
                                                     Numai nasturi ce-am cusut!

- Ei, au fost cum e să fie,
Cum se cere negreşit;
Ce te plângi aşa, jupâne,
Dă-i să' i văd cum au ieşit.
- Da, i-aduc; dar cum să iasă,
Au ieşit destul de bine,
Au ieşit că pot eu singur
Să mă laud chiar pe mine.
Cu aste vorbe croitorul
Dă să-i cate
Să-i arate
Iară omul il aşteaptă
Şi cu gândul se tot bate
Ce fel fi-vor pantalunii
Din postaful lui cu dungi?
Fi-vor nimeriţi ei bine?
Fi-vor ei destul de lungi?

                                                      Când gândeşte el mai bine,
                                                      Croitorul iată vine
                                                      Şi-i aduce vraf, grămadă
                                                      Pantalunii ca să-i vadă
                                                       Iar apoi când croitorul
                                                     Tot părechi, părechi ridică,
                                                     Omul stă, holbează ochii
                                                     Par' că n' are ce să zică
                                                    - Şi ce-i asta? intreabă' urmă
                                                    Omul nostru din Gâdinţi.
                                                     Pantaluni, răspunde celalt
                                                     Pentru patru-zeci de sfinţi
                                                     - Cum?! Dar pentru Dumnezeu, bre?!
                                                    Din postaful meu cu dungi?!...
                                                    - Da, da, sunt şi pentru dânsul,
                                                    Iată-i ici, ceva mai lungi...

                                                                           Th. D. Speranţia
                                         
                                        

Cutii metalice pentru coloniale...

Pe vremea când ceaiul, tutunul şi romul aminteau chiar şi de Marco Polo, cine era ingenios, dacă spaţiul vital era micuţ, găsea soluţii pentru fiecare capitol al vieţii, mai ales pentru cel privind vreun tabiet. Vă prezint cutii metalice folositoare pentru ceai, tutun, condimente, agrafe de birou, bolduri, creioane, pixuri, stilouri, nasturi şi alte nimicuri pe care nu le găsim când avem nevoie. Alături de pipă şi de chibriturile din anii '30 ne duc cu gândul la o expediţie gen Operaţiunea Monstrul(Bicicleta galbenă- fragment) cu neuitaţii Caragiu, Cotescu, Moraru...

Prosoape de pe vremuri...

Obişnuinţa omului sedentar in sensul de aşezat, gospodar, vizionar chiar, ii netezea acestuia drumul prin viaţă. Privind la păsările Cerului cum işi intocmesc intâi cuib, omul simţea natural acest imbold ancestral... până apăru creditul...Prin '81 abia terminasem studiile şi am avut unica ocazie de a participa la Universiadă. Chiar a fost un eveniment! Studenţi din lumea-ntreagă, aci, la Bucureşti. Bine,bine, dar ce legătură are cu "trusoul", veţi intreba, pe bună dreptate. Are, căci orice obiect are un rol unic de "Şarpe din Pustiu", declanşând numeroase stări de care Omul are nevoie acută...

Prin '81 abia terminasem studiile şi am avut unica ocazie de a participa la Universiadă. Chiar a fost un eveniment! Studenţi din lumea-ntreagă, aci, la Bucureşti. Bine,bine, dar ce legătură are cu "trusoul", veţi intreba, pe bună dreptate. Are, căci orice obiect are un rol unic de "Şarpe din Pustiu", declanşând numeroase stări de care Omul are nevoie acută...

Ştergare româneşti (1)

Ne amuzam pe vremuri când mai toţi aveam aceiaşi pantofi "Guban",camaşi "Braiconf" sau "Târnava", mănuşi şi cojoace de Orăştie şi căciuli ruseşti...Faţă de fesurile şi "training"-urile de azi, fără a uita şi ultimul răcnet: şlapii, uneori asociaţi chiar şi cu costum, pe-atunci aproape că păream burghezi in ţinute de Gală... Doamnele abia descopereau prin anii '60 splendida mătase naturală chinezească ce se revărsa in valuri pe tejghele magazinelor, iar pe Lipscani, in micile prăvălii simţeai miresme de flori de câmp de la ţesăturile naturale tradiţionale româneşti devenite banale prin abundenţă...

Nu cred că există gospodărie, cu excepţia celor de la ţară, din care să lipsească, fie prosoape de frotir groase ca mochetele de Cinsădie, fie batiste fine, fie ştergare din in , cânepă sau bumbac. Ţesute din fire naturale, vopsite exclusiv cu vopseluri din pigmenţi naturali, ştergarele, in mare parte chiar pictate manual, aveau şi rol decorativ. Iar asta nu este tot. Pe eticheta banală, care nu-ţi scotea ochii ca cele de astăzi, găseai inscripţia:"Made in România". Cum oare alţii cereau ceva ce noi, odată cu anii '90, am inceput să aruncăm la coş ca fiind "vechi" şi demodat?... Ce paritate putem face astăzi intre un lucru natural şi unul artificial? Cum renunţăm aşa uşor la calitate pentru zurgălăi comerciali?!... Ce-am pierdut şi pentru ce? Să fie vreo poftă latentă, profund ascunsă, ce exultă prin manipulare şi targetare?... Mai avem timp să aflăm sau rămânem cu ce-am pierdut?!... Pentru inceput, vă voi prezenta o colecţie de ştergare româneşti din in, cânepă şi bumbac, "născute" prin anii '70-'80, absolut noi, găsite intr-un dulap uitat al unui gospodar. Banale pe-atunci, ştergarele au devenit acum, obiecte de muzeu sau de colecţie...căci, cele care se fabrică in prezent, nu mai conţin fibre naturale(vegetale), acestea fiind o materie primă foarte rară, in consecinţă, foarte preţioasă... Ca intotdeauna, vă invit la o "răsfoire" plăcută şi de ce nu, tentantă...

Lame de ras Sputnik

A... Nu acela... Generalul Korolev este unic. Nici nu este confuzie. Din gama "Sputnik", dacă se poate spune vreodată aşa,( a propos: poate v-amintiţi gluma cu fabrica de biciclete "Tohani" şi cu Nuţi de la "grenade"...) am avut bicicleta semicursieră( o bijuterie dealtfel) pe care m-a pus păcatul, ca să nu zic dracul, s-o vând. Ca o slabă consolare, am rămas cu lamele "made in USSR", pe care le alătur uneori, când mai am câte o pasă proastă, lângă cele ale "concurenţei", Gillette, Wilkinson( şi astea chiar de pe la inceputul secolului XX), şi le dau cu tifla, zicându-le: "Na! Că au şi ei ca ale voastre, voi nu prea aveţi ca ale lor"!...

De la o soră mai mare de-a noastră...China

Aţi mai răscolit prin cufere şi garde-robe-uri cu parfum de lavandă? Fie la bunici, fie la mătuşi mai de dinainte născute, sigur aţi mai găsit câte ceva, doar aşa, măcar de amintire... 

Dintr-o ciudată şi  păguboasă tradiţie milenaristă, in ciuda eforturilor depuse pe-aci incepând cu anul 44, AC, atât de către Apostolul Andrei cât chiar şi de Pavel insuşi, de a aduce "făclia" dezrobitoare de tradiţii păgâne, localnicii plaiurilor au preferat,-ce credeţi?- tradiţiile...

Drept pentru care, bunica din partea oricăruia dintre părinţi, incepea la puţină vreme după măritiş, să-şi strângă "trusa de inmormântare"! 

Batiste, prosoape, veşminte... toate rânduite in mormane generoase pentru a trece Styxul... 

Dar cei care o rup cu tradiţiile, se vor trezi cu munţi de lucruri strânse temeinic de generaţii pentru iluzia ştergerii păcatelor pentru un teanc de batiste... Iar dacă sunt "Made in China" de prin anii '60, atunci ai un loc in faţă.

Curtea Tzarului sau Arca lui Noe...

Fru-Fru

Fru-Fru este un tip hotărât in tot ceea ce face.De obicei, stă in pragul uşii şi se uită la păsărele.Câinii sunt supuşii săi iar motanii, rareori se apropie de el doar in grup compact astfel incât să dea cu fuga atunci când tipul işi desfăşoară aripile.Fiecare dintre ei a venit cu adresă precisă, iar intâlnirile au fost, evident, "de gradul trei".Cu ultimul venit(care de fapt este "Cel Dintâi"), am avut privilegiul să invăţăm următoarea lecţie:"Fiţi dar, inţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii"(Matei 10:16).

Fru-Fru si Nitza

Sorry, dar porumbeii sunt Autoritari(reprezentanţi deplini ai Autorului)nu blânzi, căci cunosc bine cam toate regulile "de sus".Un A-mic s-a riscat intr-un acces de bărbăţie priapică(dar cu garou),să-i dea-zicea el- un pumn in cioc. Ce face? L-a plesnit pe tip cu aripile de-l ţine minte şi acum.Precum vedeţi, fiind Maestrul familiei invită musafiri la masă doar când are chef...

Fru-Fru si suita

Ce să-i faci, suntem la lecţii şi am invăţat să dăm totul la o parte pentru acest privilegiu... De când l-am primit in dar, căci din Cer a picat la propriu şi la figurat,fiind aproape strivit de-o maşină, a ştiut sigur că nu va pieri. A primit viaţa in dar şi o trăieşte din plin... Ne ocroteşte pe toţi, asumându-şi de bunăvoie locul de Patriarh. Nu vine nimeni fără ca el să-ncuviinţeze inclinând capul intr-parte şi inspectând privirea celui care intră...

Titi si Gigi

Despre alţi "curteni"şi păţaniile lor la curte pe curând.